Îmi găsisem un frizer nou, pe strada Lungă din Brașov. Avea vad pentru că era în fața Centrului Militar Județean. Dar eu mergeam să mă tund sâmbătă când era liniște. Frizer ca pe vremuri: pieptene de aluminiu, briantină, small talk, prosopele chinezești roz, ambalaje de șampoane nemțești reumplute cu diverse, măturica de paie pentru îndepărtat părul de pe haine, peria cu pudră de talc de la final - în care ciubucul dispare discret ca într-un norișor complice - în fine, un fel de muzeu al frizeriilor.
Maestrul - de-o prețiozitate până la ceruri, purta halat alb cu mâneci scurte. Asemeni unei doamne bine, nu i se citea vârsta. Avea un accent ca cel al Marinei Voica, atunci când cântă „... însă în privirea nuastră, nu ie loc de dumniavuastră”.
Nu că m-aș fi așteptat vreodată să facem cunoștință dar, într-o bună zi, după ce m-am așezat pe scaun, m-am trezit întrebat:
Auzi, te superi dacă-ți zic Volodya? Vine de la Vladimir...
Și se pierde într-un vis cu foarfeca înțepenită în dreptul urechii mele.
Doamne ferește! - zic eu, imitându-i, fără să vreau, pedanteria. Cum poți să te superi din așa ceva?
În neobrăzarea mea, muream să aflu povestea lui Vladimir (Volodya, pentru intimi).
Băiat deosebit, Volodya! Balerin, la un teatru din Moscova. Ne aveam ca frații. Mai ceva, chiar. O, și câte turnee am făcut. Luam la rând republicile sovietice, cu autobuzul. Dar nu numai în capitale. Mergeam mai ales în provincie, așa, cum ar veni la Bălți. Ai fost la Bălți? A, nu? De asta ți-am zis, credeam c-ai fost. Mâncam la restaurante, stăteam la hotel. Da, am prins timpuri frumoase, a fost tare bine pe vremea aia. Apoi s-a căsătorit... Volodya, s-a căsătorit... Tu ești căsătorit? Nu? A, mai bine! Ce rost are să te complici. Ei, și dacă el s-a dus la casa lui, n-am mai ținut legătura. Da, uite-așa era și Volodya, cam ca tine că de asta mi-am amintit. Și părul tot așa și-l purta. Tu nu te superi că-ți zic Volodya, nu? Stai așa, nu te ridica! Să te dau cu pudră. Mai stai puțin c-am mai văzut niște fire, cum Doamne iartă-mă mi-au scăpat?! Uite, ți-am scris aici, pe bilețel, numărul meu de telefon. Când vrei să te mai tunzi, mă suni direct. Cum? A, da, sunt doar eu dar de obicei e multă lume și să nu stai s-aștepți. Dar poți să mă suni și-așa... că mie-mi place să stau de vorbă. Mai vii, nu? Auzi? Să nu te superi că ți-am zis Volodya...