vineri, 14 iunie 2013

Un alt fel de mineriadă

O altă țară, un alt Iliescu, dar aceiași studenți ciomăgiți. S-a întâmplat ieri, 13 iunie 2013, în Santiago de Chile - cam pe când se comemorau la București victimele mineriadei din iunie 1990.

După un marș de protest al studenților, jandarmii au intrat, în mod ilegal, în sediul central al Universidad de Chile, arestând studenți și distrugând bunuri.

Ce au lăsat în urmă „forțele de ordine” găsiți în această galerie de imagini de pe site-ul postului de radio Cooperativa și în filmulețul de mai jos. Ce nu se poate însă simți este mirosul înțepător al gazelor lacrimogene, folosite cu lașitate de Carabineros de Chile mai la toate demonstrațiile de genul acesta.

A, am uitat să vă spun care este obiectivul protestelor studențești din Chile: învățământ superior gratuit.

Atenție! Imaginile prezintă scene de violență, exercitate de jandarmi asupra studenților înarmați cu cărți și caiete!