duminică, 3 februarie 2013

Luxemburg. Rosa Luxemburg.

Cartierul în care locuim are o mulțime de locuri care poartă același nume: o piață, o stradă, o stație de metrou și un bar care se numesc Luxemburg. Rosa Luxemburg.
Niciunul din aceste locuri nu are vreo legătură cu minusculul stat European ci cu o figură istorică. De fapt, cea care avea să devină o martiră pe altarul marxismului, s-a născut în Polonia, la 5 martie 1871. După o activitate intensă în slujba stângii germane, Rosa Luxemburg ajunge să fie asasinată în 15 Ianuarie 1919, în urma unei tentative de lovitură de stat, trupul ei fiind aruncat în Spree. Activitatea și filozofia Rosei Luxemburg este foarte complexă și puteți găsi mai multe informații despre ea aici. 

De atunci, a curs multă apă pe râul Spree, a mai fost și-un război mondial, s-a construit un zid, s-a clădit socialismul, apoi s-a dărâmat zidul, a venit democrația și, în sfârșit, reunificarea.

Rosa Luxemburg a intrat în istoria Germaniei datorită discursului ei politic foarte înflăcărat. Indiferent de curentul politic promovat, germanii n-au renegat-o, ba chiar au comemorat, în urmă cu câteva săptămâni, 94 de ani de la dispariția sa. 

Nimeni nu poate ști ce s-ar fi întâmplat dacă acea lovitură de stat ar fi avut succes iar Rosa Luxemburg ar fi murit de bătrânețe. Tind să cred că n-ar fi fost prea multe locuri care să-i poarte numele ori să-i afișeze nostalgic portretul.

Descoperirea interesantului personaj am făcut-o în două zile, mai precis, un prânz și-un mic dejun.

Iat-o deci, pe Rosa Luxemburg, prezentă în plin centru al Berlinului, pe străzi, în metrou, baruri și restaurante și de veghe în fața redacției unui ziar de stânga, sub forma unei statui:


Stația de metrou al cărei mozaic mural amintește de vechile băi (comparația nu-mi aparține)
Stația de metrou din piața Rosa-Luxemburg

Strada Rosa Luxemburg, în apropierea teatrului Volksbühne
”Tribuna Poporului” pe germană, unul din locurile în care Rosa Luxemburg se făcea auzită
Intrarea principală a teatrului Volksbühne
Marx între ispitele capitalismului, în restaurantul cu specific german ”Maison Courage”
Portretul Rosei Luxemburg în același restaurant german, ”Maison Courage”. Bifat prânz delicios!


A doua zi, mic dejun pe urmele Rosei Luxemburg, înapoi la Volksbühne

O cafea capitalistă în fața Tribunei Poporului


Cuvintele revoluționarei luate în deșert pe coperta meniului
Meniu de nomenclatură
Poster de 8 Martie cu un joc de cuvinte mai degrabă obraznic (mai ales pentru 1988)



Localul e de recomandat și noi o să revenim


Statuia Rosei Luxemburg în fața redacției unui ziar pe gustul ei