duminică, 28 octombrie 2012

O plimbare prin parcul Tiergarten

Acum o săptămână am făcut un pronostic pesimist crezând că a fost ultima zi frumoasă de toamnă în Berlin (vezi Zi de toamnă berlineză). Din fericire n-am avut dreptate - a fost o zi cu mult soare, au mai rămas încă multe frunze în copaci, însă a fost foarte frig - cam 5-6 grade (în momentul în care scriu sunt deja 0 grade). Inițial ne-am propus un tur pe jos al cartierului Tiergarten însă a trebuit să ne ajustăm planurile, atât din cauza frigului dar și pentru că distanțele sunt mai mari decât am crezut.
Am mers cu metroul o stație, de la Rosa-Luxemburg-Platz până la Alexanderplatz, am schimbat și am coborât la Gara Centrală (Hauptbahnhof). Am trecut podul peste râul Spree și am luat-o pe jos către Ambasada Elveției. Am făcut apoi niște poze în fața Cancelariei Federale a Germaniei (Bundeskanzleramt - adică unde își are Angi biroul) iar mai apoi am fotografiat cunoscuta clădire a Parlamentului German (Reichstagsgebäude) aflat în Piața Republicii.

Dar asta a fost doar introducerea. 

Ne-am oprit și la Monumentul Soldatului Sovietic (altul decât cel despre care scriam în postarea Parcul Treptow). Un monument construit de către eliberatorii ruși în 1945, (probabil dintr-o greșeală de calcul geo-politic) a rămas până la urmă în Berlinul de Vest. Se află aproape de Poarta Brandenburg - pe care am fotografiat-o din mijlocul străzii ”17 Iunie”.

A urmat o plimbare prin parcul Großer Tiergarten (Marea Grădină cu Animale). Numele este asemănător cu cel al cartierului prin care ne-am plimbat - Tiergarten (Grădina cu Animale). Povestea parcului și a numelui este foarte interesantă și datează încă din secolul XVI. Zona a fost inițial folosită ca domeniu de vânătoare pentru regii prusaci iar apoi ca parc de distracții. 

Suprafața actuală a parcului este de 210 hectare. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial dispăruseră aproape toți cei 200.000 de copaci. Asta s-a întâmplat din cauza crizei economice, a lipsei cărbunilor și a bombardamentelor frecvente. Terenul astfel defrișat (și rămas în Berlinul de Vest) s-a transformat provizoriu în parcele agricole. Câțiva ani mai târziu, ca urmare a unui efort uriaș din partea multor orașe vest-germane, au fost replantați 250.000 de arbori. Din cauza blocadei, puieții au fost trimiși cu avionul.

Până la urmă, 60 de ani este o vârstă rezonabilă pentru un parc, mai ales dacă a fost bine întreținut. Trunchiul arborilor le trădează... tinerețea, dar în rest, vegetația este foarte bogată și nu-ți dai seama de trecut. Suprafața parcului fiind foarte mare, noi am traversat doar o mică parte a acestuia.

O oprire interesantă a fost la Piatra Europei - o bucată de stâncă adusă din Urali, de la granița dintre Europa și Asia, ca parte dintr-un proiect de pace între națiuni (sursa la final). 

Ultimul popas a fost Potsdamer Platz. O piață care astăzi este plină de clădiri moderne și care este și un nod important în sistemul de transport public berlinez (în special în subteran). Multe concerne germane și internaționale își au sediul în această piață.

Pentru că am considerat că meritam, am luat o pauză gastronomică, am băut bere și am mâncat șnițel într-un local cu mâncare nemțească. Apoi ne-am întors acasă, din nou prin Alexanderplatz.



Torstraße (”Strada Porții) care desparte sectoarele Mitte și Prenzlauer Berg

Stația de Metrou Rosa-Luxemburg-Platz

Și băieții plâng câteodată

Garnitură nouă de metrou pe magistrala U2

Alexanderplatz, una din principalele stații de metrou și tren

Vehicul în vehicul

Clădirea Parlamentului german văzut din interiorul Hauptbahnhof (Gara Centrală)

Hauptbahnhof, de sus în jos

Macarale... între Hauptbahnof și Alexanderplatz (în fundal, Turnul Televiziunii)

Berlin Hauptbahnhof

Ambasada Elveției aflată între Hauptbahnof și Bundeskanzleramt (Cancelaria)
Bundeskanzleramt (Cancelaria Federală a Germaniei) și biroul lui Angi - vedere laterală


Bundeskanzleramt - vedere frontală

Aripă a Bundeskanzleramt

Părculeț între Bundeskanzleramt și Reichstagsgebäude (Clădirea Parlamentului)

Reichstagsgebäude, sediul Bundestag (Parlamentul german)


Monumentul Soldatului Sovietic, rămas în fostul Berlin de Vest
Strada 17 Iunie, denumită astfel după protestele antisovietice din RDG din 1953

Strada 17 Iunie, una dintre cele mai importante artere ale Berlinului care traversează orașul (și parcul Großer Tiergarten) de la est la vest. În fundal, Poarta Brandenburg și Turnul Televiziunii.


Parcul după strada 17 Iunie

Lacul Venus și monumentul Beethoven-Haydn-Mozart în fundal


Detaliu din monumentul Beethoven-Haydn-Mozart



Poză în poză (de pe legendă) cu monumentul imediat după inaugurare, în 1904

Poză în poză (de pe legendă) cu o imagine din 1945 pe când parcul a rămas fără arbori după război. În fundal stânga, Monumentul Soldatului Sovietic și în dreapta, clădirea Parlamentului.

Una dintre aleile liniștite ale parcului







Clădirea DB (Deutsche Bahn - Căile Ferate Germane) din Potsdamer Platz, văzută din parc


Inscripție în spaniolă pe Piatra Europei (”a se deștepta”)

Despre piatra din Urali

Stânca din Urali, de la granița dintre Europa și Asia

La ieșirea din parc: al lăsat în stânga Parlamentul și parcul iar în dreapta avem Potsdamer Platz

Fațadă modernă, tipică pentru acest cartier

Intrarea în stația Potsdamer Platz


Skyline Potsdamer Platz

Cupola Centrului Sony din Potsdamer Platz


Platz. Alexanderplatz.




Mai jos, o listă a site-urilor de unde se pot obține mai multe informații (în lb. engleză) despre obiectivele pe care le-am descris: