Minerul despre care vă vorbeam se întorcea împreună cu alți colegi din același grup, de la un interviu televizat în Marea Britanie. Era atunci la modă să fie invitați peste tot. Nu știu dacă am vorbit mai mult de cinci minute. Era un tip modest și îngrijit. Evident, n-am putut să nu-l întreb ce a simțit după ce a fost salvat, cum a fost acolo jos...? Mi-a răspuns doar atât: ”Mă simt de ca și cum m-aș fi născut din nou. Acum am o nouă viață.” Apoi a adăugat aproape pueril: ”Și acum am ocazia să călătoresc...” Mai multe întrebări n-am avut. Nici nu eram pregătit pentru o întâlnire atât de specială.
Astăzi am citit un articol pe site-ul postului chilian de radio ”Cooperativa”. Este o știre scurtă (da, s-a dus vremea documentarelor Discovery și a amplelor reportaje National Geographic) despre un miner din grupul celor 33. Nu știu dacă e cel cu care am vorbit eu, dar cu siguranță că povestea poate fi a oricăruia dintre ei. Mi-am dat seama că întrebarea aparent simplă pe care i-am adresat-o în avion este de fapt foarte complexă și dacă aș fi știut, aș fi avut mai mult tact. Și să nu uităm că înainte de salvare a existat o supraviețuire, mai bine de două luni de întuneric, la 700 de m sub pământ, în spațiu limitat, câțiva biscuiți, ceva apă și așteptând să se întâmple ceva (sau nu...).
Mi-am permis să vă traduc articolul:
Minerul care a scris mesajul celor 33 se află internat într-o clinică psihiatrică
José Ojeda, minerul care a scris mesajul care informa autoritățile că cei 33 de colegi rămași blocați în mina San José erau teferi, se află astăzi în tratament psihiatric în Clinica Ñuñoa din capitală (Santiago).
Pe data de 22 august 2010, minerii blocați la 700 de metri adâncime au reușit să comunice cu cei de la suprafață după ce o sondă a perforat pământul până la refugiul în care aceștia se găseau izolați. O notiță scrisă de Ojeda informa că ”suntem bine în refugiu - cei 33”.
Astăzi, problemele psihice pe care le-a suferit pe durata celor 69 de zile cât a fost blocat precum și șocul revenirii la realitate, l-au lăsat pe Ojeda cu o serie de sechele mentale, după cum informează ziarul ”El Mercurio”.
Acesta a fost internat pe data de 10 septembrie în urma unei crize care a apărut după participarea la comemorarea evenimentului în care au rămas blocați sub pământ în urmă cu doi ani.
”În această perioadă îmi aduc aminte de tot ce s-a petrecut în mină. Toate întâmplările îmi sunt gravate în minte pentru totdeauna. Dorm câte 20 de minute pe zi, câteodată reușesc să ajung la patru ore. Acum, doar cu medicamente reușesc să dorm de la 22:30 până la 07:00. Dar când se întâmplă ca pastilele să nu-și facă efectul, încep aceleași coșmaruri: mă aflu în mină și nu pot să ies”, relatează Ojeda.
Nepoata sa, Elizabeth Steger, povestește că ”Zile întregi nu poate dormi. Acum reușește dar trebuie să ia câte zece pastile în fiecare noapte. Toate acestea i se întâmplă din cauza celor petrecute atunci...”
Articolul original îl puteți găsi aici.
... și o secvență cu salvarea primului miner din grupul celor 33: